Trenul de Trieste, de Domnica Radulescu

Pentru ca tot e week-end, m-am gandit sa postez azi o recenzie in ton cu momentul, caci va prezint o carte numai buna pentru un week-end lecturistic, relaxant. Am inceput incantata aceasta carte, primind un imbold pe blogul Mihaelei, o data ce am citit recenzia ei. Povestea in sine mi se pare interesanta, autoarea face in prima parte o radiografie a epocii comuniste, vazuta prin ochii copilei si apoi tinerei Mona Maria Manoliu. Influentele regimului se resimt puternic si in copilarie, dar si in viata tinerei indragostite de mai tarziu. Pentru cineva ca mine ce nu a apucat sa cunoasca prea bine acea perioada, dar si pentru ceilalti, ce poate vor sa faca haz de necaz amintindu-si, episoadele ce scot in evidenta chinurile vietii in comunism sunt captivante si prezentate intr-o maniera
ce iti aduce zambetul pe buze, dar, in acelasi timp, te face sa realizezi cat de norocos esti ca nu trebuie sa suporti astfel de restrictii, de privatiuni.

Sub presiunea acestui regim, ce o face sa fie nesigura chiar si de cel pe care il iubeste, eroina hotaraste sa fuga din tara, stabilindu-se in America, asemeni autoarei, de altfel. Viata ca refugiata nu este nici ea usoara, dorul de tara ei, de parinti, o macina, insa reuseste sa faca fata greutatilor, ba chiar sa isi faca o cariera si sa isi intemeieze o familie. Cand viata ei parea sa se aseze pe un fagas, alte probleme se ivesc, in casnicia sa. Desi intre timp reuseste sa ii aduca langa ea si pe parintii sai, totusi ceva ii lipseste, nu se simte implinita in viata pe care o duce. O veste fulgeratoare adusa de o ruda din Romania, la scurt timp dupa Revolutie, ii bulverseaza grav existenta, nu-si mai gaseste locul in casnicia sa. Astfel ca, dupa cativa ani, la scurt timp dupa o grea pierdere, se hotaraste sa revina pe pamantul in care s-a nascut si unde a copilarit. Sufletul sau are nevoie de aceasta reintoarcere, fantomele primei iubiri nu-i dau pace si trebuie sa se convinga de ceva. Plina de emotiile revederii pamantului natal, Mona simte in aerul inspirat, in peisajele ce i se perinda prin fata ferestrelor trenului ce o duce din Trieste de data aceasta in sens invers, ca a ajuns acasa.

Este o carte plina de emotii, de trairi profunde si te rascoleste adeseori. Cel putin finalul, despre care nu va spun decat ca m-a incitat si mai mult, este incununat de sentimente zguduitoare, pe care pot spune ca le-am trait cot la cot cu eroina cartii, pe masura ce citeam.

Ca valoare literara, n-as putea spune ca e o capodopera, desi autoarea manuieste cuvintele si le incolaceste intr-un ritm alert. Parca prea alert, mi-as fi dorit ca frazele sa fie mai lungi, de multe ori mi s-a parut prea sacadat stilul, insa e o carte care se citeste repede si aceste mici inconveniente nu au fost de natura sa imi strice impresia despre carte.