Un gust amar

Am gasit ceva ce a dat gust acestei zile, dar din nefericire un gust amar, chiar foarte amar. A trebuit sa trec prin momente de tremurat si fizic si psihic, in care sa nu-mi gasesc cuvintele, in care nu stiam ce raspunsuri sa ofer, constienta fiind ca argumente de aparare nu aveam. O zi in care am inteles ca avantajele societatii capitaliste nu-mi apartin catusi de putin, ca ma aflu pe o baricada oropsita, ostila. O zi in care lacrimile de furie mi-au jucat in ochi, refuzand sa curga pe obrajii mei. M-am saturat de umilinta, m-am saturat sa joc intr-o parodie a vietii al carei scenariu nu l-am acceptat.
Ingrozita de gandul ca e loc si de mai rau, ca oricat de greu mi s-ar parea, inca nu am ajuns la acea limita de neindurat. Stiind ca viata, cu societatea asta in care traim, e capabila sa te afunde pana peste cap in mocirla ei.

Mi-e ciuda ca in astfel de momente imi vine o inspiratie iesita din comun, pe care o temperez singura. As vrea sa zugravesc stari si lucruri mai placute, dar cate astfel de lucruri exista in viata mea? Si daca exista, ele sunt umbrite de celelalte. Un dus la o temperatura mult prea scazuta pentru mine. Ah, cat as vrea sa pot urla si sa pot plange in toata regula, nu doar asa, infundat. Sa-mi eliberez fiinta de aceasta greutate. E ingrozitor sa fii la cheremul cuiva, linistea ta sa atarne de acel fir fragil. M-a obosit psihic, am dat iarasi piept cu ceea ce ma chinuiam sa ignor, sa uit ca exista. De ce sa dau socoteala unei persoane straine, mereu?

Si nu mai indraznesc nici macar sa ma rog, sa cer Celui de Sus o minune pentru mine. Nu o merit, n-am facut nimic bun ca sa merit o minune. Nu mai stiu nici sa sper... si poate asta e mai periculos decat situatia in sine. Stiu ca si in alta parte, aceleasi ostilitati voi intampina.