Izvoarele inspiratiei

Eu cred ca inspiratia are mai multe nuante. Una din ele se refera la ideea in sine, iar alta la cuvintele in care imbracam ideea. Mi se intampla in unele randuri sa gasesc izvorul ideilor, abstracte, dar sa nu-l pot deschide pe cel al cuvintelor potrivite acelor idei. Sau poate fi si invers, sa simt cum navalesc in mintea mea cuvinte si expresii pe care nu le pot inchega intr-un subiect concret. Alteori, subiecte exista, insa consider ca nu merita efortul creativ. De exemplu, viata politica e un izvor nesecat din care ma pot inspira, dar pur si simplu imi creaza repulsie de cele mai multe ori. Uneori, scriu pornind si de la evenimentele politice,
insa mai mult pentru o descarcare nervoasa decat de placere. Simplul gand la ele imi creaza un fel de scarba.

Un subiect drag mie il reprezinta cartile. Despre ele se pot scrie multe, atat de multe cate carti citesti, sau chiar mai mult. Pentru ca fiecare aduce ceva nou. Uneori, mi s-a intamplat sa-mi culeg idei din carti despre diferite subiecte ce mi-au atras atentia. Astfel, a scrie pornind de la o carte nu se rezuma doar la recenzie. Citind, afli lucruri interesante (acum depinde si ce anume citesti, ca probabil lucruri interesante pentru ei afla si cei ce mananca tabloide pe paine), pe care le poti dezbate ulterior cu alte persoane.

In ultima vreme, s-a intamplat sa citesc cateva carti ce trateaza perioada comunista. Cum eu, din experienta personala, nu cunosc prea bine cum stateau lucrurile, il mai intreb pe sotul meu daca intr-adevar asa erau anumite chestii despre care am citit, el fiind ceva mai mare in vremea respectiva. Discursul meu incepe cu Am citit ca... Ce mai, are o sotie culta, culta dar casnica. Chiar daca ceea ce imi insusesc din carti nu folosesc intr-un anume domeniu, cum s-ar intampla in cazul unor carti de specialitate, totusi senzatia de a sti mai multe cu fiecare carte citita este sublima.