La inceputul cartii Supleantul, Petru Popescu face referire la geamantanul memoriei. Amintirile sale sunt metaforic depozitate intr-un geamantan. Imediat, gandul meu a poposit la amintirile mele, ce sunt depozitate in sertare (paradoxal, eu nu prea am sertare in casa, dar asta e alta poveste). Si nu m-am putut abtine a face o corelatie intre modul de depozitare a amintirilor si ceea ce sugereaza aceste depozite. Fara indoiala, geamantanul simbolizeaza calatoria, o calatorie vesnica, amintirile il insotesc pe posesorul lor oriunde acesta merge. Sertarele mie imi sugereaza stabilitate, sedentarism, radacini bine infipte.
Nu ma pot pronunta in ceea ce-l priveste pe scriitor, insa date fiind datele cunoscute, mai precis faptul ca acesta a emigrat in State in anii ’70 daca am retinut bine, incarcarea amintirilor intr-un geamantan pare fireasca, el desprinzandu-se de radacini, calatoria in acest caz imbracand nu doar sensul sau propriu, ci mai ales cel alegoric. Chiar avand un loc stabil, unde locuiesti zeci de ani, departarea de pamantul natal te pune in aceasta ipostaza de calator.
Revenind la sertare, eu intotdeauna am asociat memoria cu aceste sertare, fara sa vizualizez efectiv un anumit corp de mobila care sa fie compus din ele. Aceasta metafora a sertarelor, raportata la propria persoana, subliniaza perfect dorinta de stabilitate, respingand intr-un fel ideea de calatorie. Desi, si mobila poate fi mutata, dar nu pe distante prea mari. De altfel, eu am plecat din orasul natal, dar nu foarte departe. 300 de kilometri nu au constituit un impediment in a cara sertarele mele cu amintiri. Cunoscandu-mi insa atasamentul fata de propriul camin, aceasta metafora involuntara pe care am faut-o in urma cu ceva timp, pare sa decurga din acest atasament. Insa la momentul respectiv nu m-am gandit catusi de putin la asta, legatura am facut-o abia aseara, citind paginile respective. Si mi-au trecut astfel prin minte implicatiile de nivel psihologic ale acestei idei, modul in care personalitatea noastra se reflecta in ceea ce spunem, in ceea ce gandim.
Voi unde va depozitati amintirile?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl... -
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu