Am obosit...

Am obosit sa ma tot plang de greutati. Prea multe ce imi secatuiesc sufletul, pe care caut sa le exteriorizez tocmai din dorinta ca ele sa nu-mi umple pana la refuz spatiul interior. Intre acesti pereti, aproape legata de maini si de picioare din cauza gerului, simt o presiune psihica. Ma ingrozesc stiind ce ne asteapta, inca nu am gasit nimic in afara de ceea ce va spuneam ca nu imi place. Si, ca sa fie tacamul complet la capitolul griji, cand eu nu stiu nici din ce cumpar maine cele necesare si nici nu stiu unde vom locui peste doua luni, mai am si grija disertatiei, pe care, sincera sa fiu, as amana-o pentru iunie,
cand se vor mai linisti apele, caci acum n-am starea si nici timpul sa ma ocup si de asta. Insa presimt ca ai mei nu vor fi prea incantati sa auda asta.

Oi vedea eu ce voi face, momentan nici drumurile nu sunt favorabile calatoriilor, iar examenul are loc exact cand noi vom fi cu impachetatul si caratul, adica la inceputul lui martie, din cate am inteles. Chiar nu am starea necesara sa ma incarc si cu asta acum. Sunt si asa prea stresata, de nu-mi gasesc locul. Cat urasc eu incertitudinea asta! E ca si cum pamantul pe care stai s-ar surpa sub tine, sau ma rog, ar fi in pericol de a se surpa dintr-o clipa in alta. Am obosit psihic, grijile ma incatuseaza, as vrea sa-mi eliberez spiritul din acest hatis si doar partial reusesc, uneori, cand imi ocup mintea cu altceva, cand ma concentrez pe citit, de exemplu, dar stiu ca e doar o amagire de moment.