Pe unde m-au mai purtat astazi pasii...

Simteam ca ma dezintegrez...sa mergi aproape doua ore, pe caldura asta, chiar daca nu am mers prea mult prin soare, e un efort destul de solicitant, la toate astea adaugandu-se impingerea caruciorului, uneori si cu viteza mai mare, pentru a reusi sa ajungem la timp acasa. Zapuseala, un aer fierbinte, rasfirat doar de firavele adieri de vant, care s-au dovedit a fi atat de benefice...siroaie curgeau de pe mine...inca nu s-au oprit, dar macar s-au mai domolit...probabil ca am fata rosie, dar n-am catadicsit sa ma uit in oglinda. Cred ca daca as face astfel de excursii zilnic, as reusi sa ajung la o silueta daca nu ideala, macar acceptabila. Pe caldurile astea, kilogramele in plus se fac simtite mai mult ca niciodata si cu atat mai mult mi se par de blamat cu cat acest defect imi este unul imputabil mie.

Dar, sa revenim...plimbarea prelungita de azi a fost una mai mult de dragul de a merge, de a vedea...n-am avut un obiectiv precis, mi-am stabilit doar itinerariul...am luat-o frumos pe Grivitei pana in capat la intersectia cu Bulevardul Dacia...am constatat ca s-a mai demolat o cladire la intersectia cu Buzesti, inspre Piata Matache, ca si cum ar fi fost smulsa o halca de carne din trupul batran, dar inca prezentabil al istoriei capitalei. Am privit consternata, fara a zabovi prea mult in loc, caci in jur e un santier plin de praf (de parca ar fi putut fi altfel) si m-am revoltat amintindu-mi ca, in urma cu un an, privelistea era cu totul alta...cladirile, desi vechi si darapanate, pastrau ceva de nepretuit si imbracau locul intr-o haina ce amintea de alte timpuri...acum e o zona stirba, despuiata si respingatoare...au mai ramas cladiri, dar ai senzatia ca te afli intr-un desert...un desert al ignorantei umane.

Coborand pe Grivita, alte cladiri vechi, prafuite si rancede mi-au insotit privirea. Ziduri vechi, neingrijite, pe care le ghiceam mancate de mucegai, raspandeau din ganguri o aroma de vechi, binecunoscuta...parca o mai simtisem pe undeva. Am revazut si casa de care va vorbeam acum cateva luni, de data asta imbracata in haina unei plante ce o napadise aproape complet...se iteau doar ferestrele cu geamurile stirbe si usa cu unul din canate deschise, ca o invitatie intr-o hruba bantuita...inauntru puteam zari peretii si tavanul, despuiate si scorojite...lipite de aceasta, alte cladiri la fel de vechi isi traiau      probabil ultimii ani, mancate si ele de aceeasi ignoranta a oamenilor.

Apoi, pe Dacia, ajungand la intersectia cu Calea Victoriei, am avut senzatia pentru cateva clipe ca ma aflu intruna din ilustratele ce le-am privit adesea pe Bucurestii vechi...parca se simtea mai multa grija pentru toate acele frumoase cladiri...la nr. 13 insa, o vila veche parea uitata de lume, contrastand intr-un mod sfidator cu cea de alaturi, ingrijita ca o bijuterie, in care se afla Bistro Jaristea. Prima, cu zidurile cenusii, parea ca plange privind la surata sa mai norocoasa.

Am ajuns apoi in Piata Romana si am intreprins un periplu pe la chioscurile de carti si reviste. Am vizitat Libraria Carturesti si, trecand cu vederea preturile destul de piperate ale cartilor, am fost  impresionata in mod placut de ambianta de acolo, fiecare colt deborda de iubire pentru carti, parfumul lor se raspandea imbietor prin incaperi si as fi stat ore in sir doar ca sa le tin in mana cate putin, pe fiecare. A, daca nu stiati, s-a inventat parfumul cu aroma de carte.

Sursa foto