Suntem doar fire de nisip...

... purtate de vantul vietii, ridicate in inalturi si apoi prabusite de la diverse inaltimi pe stancile colturoase…cat suntem sus, in zbor, suntem fericiti, insa totusi stim ca in orice moment se poate ivi o stanca de care sa ne izbim sau poate ca vantul se potoleste si ne arunca acolo, jos. Si noi nu putem controla asta, totul se intampla fara voia noastra, nici nu putem prevedea ce va urma, pe unde ne va purta acest vant, adesea nemilos. Stim ca asa e viata…o succesiune de bine si rau, de urcusuri si coborasuri, de soare si nori…nu ne putem impotrivi, trebuie sa acceptam si sa ne obisnuim sa traim…chiar daca in adancul nostru ne razvratim si am vrea ca totul sa decurga altfel…Nu intelegem sensul acestui traseu zbuciumat pe care il parcurgem, nu stim nici macar de ce trebuie sa traim, la ce folosesc existentele noastre marunte…optimismul e inghitit de pesimism si in acele clipe suntem incapabili sa vedem si altfel lucrurile…sunt momente in care rozul e ultima culoare pe care ai fi capabil sa o vezi, iar alteori ti-e imposibil sa vezi intr-o alta culoare.