duminică, 5 iunie 2011

Un vis neimplinit

Cand eram mica, imi doream nespus de mult o papusa Barbie. O colega de clasa avea o matusa in Germania si astfel, ea avea vreo 2-3 papusi Barbie. Eu aveam din alea carora nu li se indoiau nici mainile nici picioarele. Asta era un criteriu de baza. Daca nu li se indoiau mainile si picioarele papusilor tale, insemna ca ai tai n-au prea multi bani, deci nu puteai fi cineva. Cand eram in clasa a cincea, se deschisese un magazin unde aveau papusi Barbie...probabil mai vindeau si altceva, dar baza era Barbie. In fiecare seara, cand ieseam de la scoala, treceam pe la magazinul ala si zaboveam minute in sir privind cu jind la acele papusi...le stiam fiecareia numele si pretul. M-as fi multumit cu cea mai ieftina dintre ele, care era pe atunci cam 100 000 lei vechi si care avea rochita cea mai simpla, iar accesorii aproape deloc. Sigur ca visam la cele mai frumoase, care aveau mai multe rochii de schimb si mai multe perechi de pantofi, dar era buna si aia mai ieftina...numa Barbie sa fie. Vanzatoarea, tot observandu-ma pe acolo mereu, mi-a oferit un catalog cu acele papusi...era mai bine de cat nimic...asa le puteam privi acasa cat voiam, imi puteam imagina diverse scenarii cu fiecare in parte, chiar daca erau doar niste imagini pe hartie. De Craciun, Mosul mi-a adus o papusa careia i se indoiau si mainile si picioarele, dar....nu era Barbie...dezamagire...oricat era ea de frumoasa, parca nu ma puteam bucura deplin, caci nu era ceea ce visam eu.
Anii au trecut si eu n-am reusit sa am papusa dorita...am devenit mama, dar fetei mele nu-i pasa prea mult de marca papusilor...si inca n-am reusit sa-i iau o Barbie...am vazut in magazine, dar parca nu mai sunt cele de pe vremea mea. Poate celei mici o sa reusesc sa-i iau una, poate ea va fi mai pasionata de papusi si isi va dori o Barbie, pe care am sa i-o cumpar cu gandul la dorinta mea neimplinita din copilarie...  

4 comentarii:

  1. Toata lumea are vise care nu tot timpul pot fi reale.
    Bafta :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Toată vina vine de la tipii cu publicitatea. Ne terorizează peste tot că produsul lor e cel mai bun și creierul nostru până la urmă decide că așa e. Oricum și eu când am fost mic am pățit la fel cu un poketball (Pokemon fan4ever :) ).
    P.S.: E foarte greu să las comentarii aici la tine... Probabil ceva de la Blogger...

    RăspundețiȘtergere
  3. Tatal meu i-a cumparat baiatului meu o masina cu telecomanda wireless, acum 8-9 a dat 700000lei cand salariul eraa 2500, asa ca sunt multi in situatia ta, iti vei implini dorinta, si iti doresc sa te bucuri ca un copil de papusa mult visata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oare o jucarie, oricare ar fi ea, este chiar atat de importanta incat sa ajunga sa ne obsedeze? Asa cum spunea @ Florentin, cred ca toti am avut visele noastre, insa, asa cum spunea @ Iozazaur, este o dorinta artificiala, creata de comparatii cu ceea ce vedem la televizor si la colegii nostri. Cred ca mai bine ar fi sa explici copiilor ca nu e ceva deosebit de important o jucarie. Vei gasi o cale sa-i faci sa inteleaga (dar asta nu inseamna sa nule cumperi jucarii, ci sa nu-i faci dependenti).

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...