Suntem in luna iunie, luna in care incepe vacanta mare si, inainte de asta, se organizeaza festivitatile de premiere...amintiri atat de frumoase imi vin acum in minte...oare de ce amintirile lasa si un gust dulce si unul amar? ...Imi amintesc de anii in care luam premiul intai, cu coronita...parca il vad si acum pe tata, cu bratul plin de crengi de stejar si de trandafiri...rosii. Nu stiu de pe unde gasea stejarul, oricum stiu ca iesea din oras prin comunele invecinate. Si pregatea coronitele, mai intai doar pentru mine, apoi si pentru fratele meu. Era pentru el o placere imensa, nu doar pentru ca avea ocazia sa realizeze un aranjament floral, ci pentru ca acele coronite insemnau mai mult decat atat...erau un fel de trofee, o rasplata binemeritata, un simbol al constiinciozitatii copiilor...si se mandrea cu ele. Noi, nu mai spun...
Imi amintesc atat de bine momentul in care ne striga doamna invatatoare si ne aseza pe cap coronitele, inmanandu-ne diploma si cartea impachetata frumos in celofan. Aproape ca nu ma induram sa desfac pachetul, dar curiozitatea era mult mai mare. In interiorul cartii, doamna ne scria mereu cateva randuri echivalente celor inscrise pe diplome, dar intr-o nota mai personala. Iar coronita mea mi se parea cea mai frumoasa, era simpla dar de o frumusete autentica...cele cumparate, facute din diverse flori e mai multe culori sau, mult mai rau, din plastic, mi se pareau lipsite de incarcatura emotionala a evenimentului.Pastram mult timp coronita in biblioteca, la vedere, cu diploma alaturi si uneori si cartea, cand nu ma apucam sa o citesc imediat. Dar, de regula, imediat dupa ce luam vacanta, plecam cu bunica la tara si luam cartea de la premiu cu mine...parca ma si vad cum stateam in odaie, unde mirosea a flori de tei sau de musetel puse la uscat pe dulap, adapostindu-ma de arsita de afara, cu cartea in mana, citind la racoare, pe pat. Cred ca reciteam de fiecare data cand deschideam cartea, randurile scrise de doamna pe pagina de garda. E greu sa redau exact senzatiile de atunci, dar au ramas adanc intiparite in mintea mea.
Nu mai retin insa in care din anii de gimnaziu am luat coronita si in care nu. In liceu, stiu sigur ca in primii patru ani nu am luat niciun fel de premiu. Doar in ultimul an (nu va mirati, eu am facut 13 clase) am luat premiul intai... cu media anuala 10. De regula, cei de la seral nu aveau parte de premiere, insa avand in vedere media, diriginta a insistat si chiar ea a cumparat cartea mea de premiu, nu a fost luata de familie, ca in scoala generala. Ce regret acum e ca n-am avut si coronita...la momentul ala, coronitele nu erau la moda printre liceeni si mi s-ar fi parut putin ridicol. Acum, insa, realizez ca ar fi dat o semnificatie mult mai intensa momentului si imi pare rau ca nu am avut ultima coronita de premiant din viata mea.
Io doar în primul an am luat primu întâi. Restul, de-alelalte:)
RăspundețiȘtergereBravo, măi dragă Andreea, io n-am fost aşa premiant, dar te felicit pentru performanţa ta :)
RăspundețiȘtergereLasa ca nici eu n-am fost foarte premianta. In clasele primare, cand eram multi ce luam premiu si in gimnaziu, dar nu mereu. Ultimul an de liceu a fost exceptia. :)))
RăspundețiȘtergereEu nu aveam loc la premii din cauza celor care dadeau spaga, dar in schimb la examene eram prima, si la facultate am intrat cu medie mare, ceea ce m-a multumit pe mine personal in final. Dar bineinteles ca am aflat faza cu spaga dupa ani de zile de la terminarea facultatii....urat sa minimizezi sansele unui copil in favoarea celui care iti ofera cadouri.
RăspundețiȘtergere