Voi chema bucuria

Atmosfera e trista...si stiu ca, daca raliez la atmosfera de afara, in sufletul meu se va cuibari indispozitia...cerul parca ar plange, la fel si frunzele copacului meu (nu e al meu, dar din moment ce imi tine zilnic companie cu ramurile sale, il pot considera al meu)...stau aplecate, vantul abia daca le misca...miscarea lor aproape imperceptibila probabil nici nu e de la vant, ci de la picaturile ce le-au imbracat...Nu, nu...prea multa melancolie si n-am de gand sa ma las cuprinsa de o stare mai putin buna..trebuie sa caut in  interior si in jurul meu motive pentru a zambi...pentru a atrage astfel bucuriile in ograda mea. O plimbare e putin probabila in conditiile astea. Trebuie sa uit si de lipsa banilor, sa nu ma mai gandesc, caci am toate sansele sa alunec pe o panta mult prea trista. Urmand exemplul lui Mircea Vladut, voi incerca sa vad doar ce ma binedispune, pentru ca o bucurie sa o atraga pe alta. Am sa ma bucur ca am terminat un referat din cele 5, am sa ma bucur cu gandul la cartile castigate ieri, pe care, dupa ce le voi primi, trebuie sa le tratez cu prioritate, caci lumea asteapta impresiile mele legate de ele, ma voi gandi la concursul pe care vreau sa il organizez aici pe blog, inca in faza de proiect, ma voi juca impreuna cu bebitu cel mic si voi astepta, ca in fiecare zi, de altfel, sa mi se intoarca jumatatea de la munca. E o zi ca oricare alta, o zi ploioasa care poate deveni frumoasa, daca imi doresc asta.