sâmbătă, 18 februarie 2012

Voi tineti la suparare?


Am vrut sa scriu despre un conflict internautic pe care l-am avut ieri, dar apoi m-am razgandit. Am ajuns la concluzia ca nu merita efortul asta. Despre certuri in mediul virtual parca am pomenit mai demult, daca nu ma insel, insa de data asta a fost altceva. Nu-mi plac astfel de conflicte, dauneaza aspectului pielii. De ce sa mi se rideze tenul pentru o persoana care, de altfel, nu inseamna nimic pentru mine?  Daca ieri eram mai inversunata, astazi sunt capabila sa ignor si e mult mai bine asa.

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu rareori reusesc sa raman intr-o stare tensionata
cu privire la cineva mai multa vreme. Depinde si de persoana, bineinteles, de natura conflictului... sa zicem ca sunt mai multi factori, insa in aproape toate cazurile, efuziunea nervoasa se mentine la cote maxime destul de putin timp. Apoi, pot analiza, la rece, mai bine situatia.

N-as putea spune ca sunt o persoana foarte calma, dar nu sunt nici una exploziva. Incerc pe cat posibil sa ma temperez. In trecut eram altfel, in ultimii ani am observat oarece schimbari sau poate sunt doar inhibari, cert e ca nu mai fac crize de nervi asa usor. Acum pastrez mai mult in interior acumularea nervoasa. Nu ma descarc prea des, desi poate ar trebui. Pentru climatul de liniste in familie, incerc sa ma controlez. Sa nu-mi las nervisorii sa zburde cum vor ei. Caci stiu a, dupa ce trece faza maxima, revin la sentimente mai bune. Si atunci, de ce sa creez o tensiune inutila? E drept ca sunt momente in care imi vine si mie sa ma urc pe pereti. Si sunt uimita de mine insami cum de reusesc sa nu fac asta totusi.

Dupa ce trece valul, gandesc mult mai limpede, vad lucrurile altfel si realizez ca un conflict deschis nu ar fi adus nimic bun. Dat fiind insa faptul ca orizontul meu este destul de limitat, nu stiu sa spun cum ar decurge lucrurile in afara adrului familial. Interactiunile mele cu persoane din exterior sunt destul de putin numeroase si nu am avut pana acum ocazia de a intra in conflicte cu cineva. Ma refer aici la perioade recente, nu vorbesc de cum stateau lucrurile cu ani in urma, caci cred ca nu mai are vreo relevanta.

Voi cum sunteti? Tineti supararea?

8 comentarii:

  1. Eu nu tin suparare, dar pierd multa vreme cu ganduri de razbunare :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Supararea nu ma rideaza dar ma inchide la culoare :D Nervii sunt buni caci trec repede :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma enervez prea repede, dar si cand o fac sunt pentru o perioada de timp limitata destul de exploziv.

    RăspundețiȘtergere
  4. O disputa de opinii este utila, dar una de orgolii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu tin la suparare mult timp, dar am remarcat ca daca ma supar cu adevarat chiar ma simt fizic rau, adica mi se face stomacul ghem sau ma apuca durerea de cap, sau ma simt obosit, si mie asta nu imi place, plus ca ma face sa ma simt vinovat tot eu pt ca pun la suflet, chiar daca e si numai pt cateva minute.

    Nu ma gandesc la razbunare, dar uneori imi fac fantezii ca as putea zice ceva acid-ironic rautacios, desi mereu uit ce propozitie "spirituala" mi-am imaginat in acel moment, plus ca nu se mai iveste ocazia potrivita, asa ca nu am apucat niciodata sa fiu si eu spiritual ironic fata de cineva !

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar chiar nu am de ce să țin prea mult supărarea deoarece singura afectată aș fi doar eu. De multe ori, într-o discuție/ceartă cu cineva observ că "n-am cu cine" și o las baltă iar nervii trec imediat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu imi place sa ma cert cu toate ca nu mereu reusesc. Nu imi place ideea de a ma certa cu cineva cu care ma voi mai vedea in viata asta. Dar ma mai cert cu muierea, si tot la fel de rede ne si impacam. Ca tiganii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma supar foarte greu si daca se intampla sa ma supar, imi trece foarte repede. Mi se pare pierdere de vreme sa tii suparare pe cineva (poate doar daca e ceva foarte grav, dar nu mi s-a intamplat inca si nici nu-mi doresc asta) si ma straduiesc destul de tare ca nici eu sa nu-i calc pe altii pe bataturi.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...