Imi pare incredibil cum isi pune timpul amprenta asupra noastra. Pe noi insine, mai greu ne observam. Ne privim in fiecare zi in oglinda si diferentele devin insesizabile. Doar privind fotografiile din urma realizam ca ne-am schimbat. Daca n-ar fi ele, cu greu am observa diferentele produse in cativa ani.
Privindu-i pe altii, dupa ce nu i-am mai vazut de ani buni, putem fi adesea socati. Asa am fost si eu cand, scormonind Facebook-ul, din aproape in aproape, am gasit fosti colegi din liceu sau din scoala generala. Pe unii ii mai vazusem de-a lungul timpului si nu am fost surprinsa in vreun fel, nu mi s-au parut schimbati semnificativ. Altii, pe care nu-i mai vazusem de 10-11 ani, m-au surprins, nu pot spune neplacut, caci inca nu au imbatranit. Insa s-au maturizat, au devenit altfel, unii cu greu i-as fi recunoscut pe strada.
E drept ca unora le uitasem numele, dat fiind ca fusesem colegi doar 1 an. Vazandu-le numele taguit in cate o fotografie, mi i-am amintit asa cum ii stiam, si mare mi-a fost uimirea sa constat cata diferenta este intre imaginea din adolescenta si cea de acum. Cata schimbare, cata seriozitate...parca nu-mi vine sa cred cum s-a stins din privirile, din alura lor, aerul acela nebunati.
Da, timpul ne schimba. Ne intareste, ar zice unii. Cu toate astea, eu am avut placuta supriza sa constat ca unii din cei pe care nu i-am mai vazut de foarte multi ani au ramas tot tineri la suflet, aproape neschimbati. Si mi-a placut lucrul asta.
RăspundețiȘtergereImportant e, cum zic si fetele cu nucile, sa nu iti pierzi calitatile cu care te-au cunoscut oamenii. Sa nu te schimbi in rau, si sa ramai mereu cu mintea lucida si tanara, daca se poate.
RăspundețiȘtergere