Zaharia Stancu- Descult

Ce as putea spune eu despre aceasta carte izvorata, parca din sufletul taranului roman asuprit si greu incercat de foame, de frig, de nevoi, de saracie?... E atat de greu sa leg cuvintele pentru a reda o imagine macar palida a ceea ce am citit in acest roman ce m-a absorbit intr-atat incat am simtit ca iau parte la toate cele descrise. 

Graiul neaos, romanesc, atat de aproape de sufletul meu, a dat nastere sub ochii mei unei lumi de a carei veridicitate nu te poti indoi. Parca citesti pagini de istorie nescrisa, neconsemnata in analele vremii, dar nu mai putin vie, nu mai putin reala. Viata care pulseaza in fiecare pagina, viata asa cum era ea in vitregile timpuri de la inceputul secolului trecut…Rascoala din 1907, primul razboi mondial si viata dinainte si de dupa ele, vazute prin ochii unui baietandru, ce nu intelegea tot, dar intelega mai mult decat sufletul sau de copil putea sa indure.

Asprimea traiului pe care erau nevoiti sa-l duca taranii in acele timpuri nu-I cruta nici pe copiii din fasa, daramite pe cei mai mari. Caznele incredibile ce faceau parte din traiul de zi cu zi ne infioara astazi si ne umplu de uimire si de admiratie pentru acei oameni, pentru rabdarea si aparenta resemnare cu care le indura. Revolta interioara a taranilor, ce este transmisa si cititorului, zvacneste precum sangele in inima colectiva a taranimii. De la mic la mare, fiecare taran asuprit, amarat, ce poarta in spinare greutatile vietii si mai apoi, povara razboiului, este coplesit de aceasta revolta mai mult interioara, rabufnita o data cu rascoala si cu repeziciune inabusita, trimisa din nou in strafundurile fiintei, o data cu esecul rascoalei. 

Taranii, care muncesc zi si noapte, vara si iarna pe mosiile boierilor, privesc cu jind la bucatele ce ies din mainile lor si adorm cu burtile goale, se hranesc cu firmiturile capatate din sila boierilor, cu putinele bucate pe care acestia li le imprumuta in timpul iernii pentru a le cere intreit vara. Sunt umiliti si saraciti, dsi munecsc peste puterile lor.

Zaharia Stancu ne face partas la viata lui Darie si nu doar atat…prin el, la viata satului romanesc, la framantarile taranimii, la traiul greu, dar totodata fascinant.

Intrebarile existentiale capata in mentalitatea taranilor intelesuri adanci, legi nescrise al caror adevar este incontestabil, legile vietii si ale mortii. Obiceiurile respectate cu sfintenie chiar si in vremuri de restriste, comuniunea cu natura prietena in anotimpurile calduroase si ostila in cele friguroase, setea de pamant a taranului blestemat parca sa-l munceasca pe al boierilor, fara a se alege cu nimic din munca sa…toate acestea si altele asemenea zugravesc un tablou al unei lumi indepartate, dar zavorata parca in sufletul fiecarui roman. Desi demult apusa, acea perioada grea parca o avem intiparita acolo, undeva, transmisa din tata-n fiu, incat citind despre ea, simti ca face parte din tine, din trecutul tau. 

Iar Darie nu pare un bunic ce evoca amintiri din copilaria sa, ci un prieten de o varsta apropiata, ce povesteste lucruri petrecute parca mai ieri. Personajul este atat de bine realizat, de altfel el reprezinta un alter-ego al autorului, incat pare cat se poate de viu…citind cartea am simtit ca asist la confesiunile sale, ca si cum s-ar fi aflat undeva langa mine, purtandu-ma cu ochii mintii pe plaiurile natale, in anii de demult.

Superba carte…patrunde in suflet atat de profund si te marcheaza, te impresioneaza. E una din cartile ce merita a fi recitita oricand, poate cu alti ochi, cu alta minte, deslusita si redeslusita.

Nu m-am putut desprinde de aceasta lume, de personajele sale, astfel ca nu am schimbat registrul si am inceput sa citesc Ce mult te-am iubit, care il readuce pe Darie, un Darie cu ceva mai multi ani decat pe vremea cand umbla Descult.