Verzuliile sunt pe duca

Am un copac in fata balconului, ale carui frunze se pare ca se vestejesc ceva mai tarziu. Pentru ca, la o privire superficiala, mi se par ecomplet verde. De aceea am fost surprinsa cand, in parc, am zarit presarate pe alocuri covoare stravezi de frunze uscate. Inca nu sunt multe...cate una ici si colo, in dreptul unor copaci. Altii se incapataneaza sa isi pastreze vesmantul cat mai mult. IN padure insa, frunzisul a prins a se arami pe alocuri... vazut din departare, pare o cuvertura ce acopera intinderea de copaci.

E frumoasa si toamna, are si ea farmecul ei. Imi amintesc cum cautam felurite frunze, in cele mai ciudate nuante si degradeuri. Fie le foloseam la lucru manual, fie le puneam in carti, spre pastrare.Or mai fi si acum acolo, cine stie...cine mai stie? Adunam castane din care faceam apoi, cu ajutorul betelor de chibrit felurite animalute.

Ogoarele de porumb abia acum le-am observat ca sunt portocalii... s-au vestejit cocenii si eu nici nu bagasem de seama. Deodata le-am vazut pe toate, de parca s-ar fi schimbat peste noapte. Dar, slava Domnului, am avut o vara prelungita. Cald e si-acum la amiaza, cald si bine. Numai seara, noaptea si dimineata te inteapa sagetile frigului. Inca nu e frig in toata regula, dar e. Seara, uit sa imi iau ceva mai gros si cam tremur in tricou, dar inca e bine, inca as putea spune ca e o vara tarzie.

Dar e toamna... o toamna inca blanda si placuta. Strugurii, nucile, merele mele miros a toamna... si miros atat de frumos. Si parca-s mai frumoase ca in alti ani. Inca mai am timp sa pun pe iarna ceva legume, caci la iarna, cine stie ce-o mai fi...