Ma conversam zilele astea cu Mircea Vladut, pornind de la faptul ca uneori mai comentez de pe mobil si acolo imi apare semnatura diferita de cat de pe calculator. Eu ii atrasesem atentia ca tot eu sunt, chiar daca nu e numele complet, la care el mi-a raspuns ca ma recunoscuse oricum dupa stil. Puteti citi aici comentariile respective.
Cand comentez de pe mobil, parcurgand celelalte comentarii spre a ajunge in josul paginii, apare intai comentariul si abia la sfarsit semnatura autorului. Daca pe calculator pot vedea din prima cine a comentat, pe mobil imi ramane sa ghicesc pe masura ce citesc. Si am constatat ca pe Mircea Vladut, pe Florentin si pe Loopoo ii recunosc dupa stil, imi dau seama imediat cine a scris acel comentariu, daca apartine unora dintre ei. Restul nu va simtit nedreptatiti, nu am putut face astfel de exercitii si cu altii, caci doar bloguri din wordpress pot accesa de pe mobil si cei mentionati sunt comentatori fideli pe acolo.
Ce mi se pare interesant de am simtit nevoia sa scriu despre asta, este ca fiecare avem un stil al nostru, practic ni l-am format scriind si comentand pe bloguri, iar ceilalti ne pot recunoaste cu usurinta textele, semnate sau nu, doar din anumite particularitati in exprimare pe care le avem.
Felul in care scriu, eu cel putin, este diferit de cel in care vorbesc, chiar daca ambele provin de la aceeasi persoana. Si mi l-am format in aceste 9 luni de blogareala. Si acum as putea sa-l consider un fel de amprenta.
Asemenea cred si la altii. Ba as putea merge intr-acolo incat sa ma gandesc la anumite trasaturi care se desprind din stilul fiecaruia, daca as avea mai multe cunostinte de psihologie, dar cum nu am, eventual as putea sa o fac dupa instinct, mai exact ce-mi transmite mie stilul de scris al fiecaruia. Practic aceasta este momentan singura modalitate in care ne cunoastem, dupa care ne formam opinii reciproce. Dar nu ma apuc acum sa va fac caracterizari dupa stilul in care scrieti, poate o voi face cu alta ocazie. Cert e ca scrisul, ca amprenta a personalitatii, modalitatea de exprimare, alegerea cuvintelor intr-o anumita inlantuire, tradeaza trasaturile fiecaruia, reprezinta o mica parte din ansamblul complex pe care il reprezentam fiecare ca fiinta.
Inseamna ca sunt cineva, daca ma recunosti dupa stil :P
RăspundețiȘtergereDar sa stii ca asa sunt si in viata reala, doar ca injur un pic mai mult. Aici nu e frumos :)
Când scriem, toate emoţiile ni se exprimă în scris. Şi odată cu ele şi personalitatea. Chiar dacă din anumite motive nu scriem mereu la fel, trăsăturile principale prin care ne identificăm se păstrează. De aceea, scrisul nostru nu minte, ci ne dezvăluie exact aşa cum suntem.
RăspundețiȘtergereE de Bine ?:)
Mi s-a parut interesanta diferenta dintre stilul tau cand scrii si stilul tau de exprimare liber. O explicatie ar fi ca pe blog poti sa revezi si sa corectezi anumite lucruri, iar in stilul oral folosesti si alte mijloace de a comunica emotia sau ideea (gesturi, tonalitatea etc.).
RăspundețiȘtergereEu m-am gandit de cateva ori cum as putea sa transmit tot ceea ce simt si tot ceea ce stiu, caci pe blog sau in comentarii nu prea reusesc. Si cred ca acelasi lucru se intampla cu toti, adica nu reusim sa transmitem tot ce vrem. Probabil ca in interiorul nostru suntem mult mai bogati decat arata imaginea exteriorului.
Ar fi multe de spus, dar cuvintele nu ajung, am impresia ca ma invart in jurul cozii.
@ Loopoo Vezi? Esti cineva,nu stiai?
RăspundețiȘtergere@ Florentin E de bine, bineinteles. Nu stiu cat de potrivit e titlul meu, dar nu mi-a venit in minte ceva mai bun si voiam neaparat sa public articolul, n-am mai meditat asupra a ceea ce ar putea sugera titlul.
RăspundețiȘtergere@ Mircea Vladut Cred ca inteleg ce vrei sa spui, chiar daca nu apar toate cuvintele, caci uneori cele deja spuse aduc dupa ele si altele nespuse, doar sugerate eventual.
RăspundețiȘtergere