Blog= pasiune

Sunt atat de multumita cand scriu ceva care imi place si care va place si voua...cand degetele aluneca fugitiv pe tastatura eliberand ganduri si impresii. Da, acest blog si prietenia voastra, a celor ce il citesc, e ceea ce aveam nevoie fara sa stiu...am aflat-o abia in momentele in care m-am simtit apreciata pentru ceea ce fac. Si, ca si multi dintre voi, nu am un castig material. Nu zic ca nu mi-ar place, insa lipsa castigului nu ma face sa renunt, pentru ca nu acesta e motivatia reala a existentei acestui blog. Am alte satisfactii, mult mai profunde si cred ca intelegeti senzatiile pe care vi le descriu. Le aveti toti cei care scrieti din pasiune, toti cei care puneti semnul „=’ intre blog si pasiune.  Iubesc ceea ce fac si sper ca reusesc sa transmit asta de fiecare data. Si, de fiecare data cand reusesc sa fiu activa, traiesc senzatiile omului care isi desfasoara activitatea din placere. Scriem, gandim mai mult pentru a putea scrie, intr-un fel devenim mai buni.

Prima mea leapsa continea o intrebare despre cum m-a schimbat pe mine blogul si acum, pot spune cu mana pe inima ca m-a schimbat. Am devenit mai putin superficiala, zic eu, gandesc mai mult decat as fi facut-o in mod normal...dar de fapt, de la asta a pornit totul...de la prea multe ganduri si idei care fierbeau in mine si dupa luni bune in care mi-am dezvoltat acest mod de viata, am ajuns sa ma gandesc la si mai multe...gandurile antreneaza dupa sine alte ganduri.

Citesc mult si, cred eu, din ce in ce mai profund, nu ma mai multumesc cu carti simple, tind spre ceva mai inaltator, ca si cum si in acest domeniu ar fi o scara ce trebuie urcata, si poate ca e. Blogul a mers mana in mana cu cartile, in cazul meu, si, totodata, cu dezvoltarea gandirii, atunci cand am inteles ca nu scriu doar pentru mine, ca ceea ce scriu trebuie sa fie si pertinent, argumentat. Si sper ca ma voi perfectiona tot mai mult, chiar daca nu voi atinge idealul. Cred ca pentru a dezvolta un talent este nevoie de multa munca, intrucat el singur nu e de ajuns pentru a conduce la ceva mai bun, dar asta e deja un cliseu, indelung folosit si dezbatut. Pana una-alta, ma bucur sa pot face ceva cu atata placere, fiecare din noi avem nevoie de acest „ceva” care sa concentreze in el latura daruirii personale, indiferent ce ar reprezenta sau din ce domeniu ar face parte.

Stiu ca eforturile pe care le depun lasa loc si de mai bine si de mai mult, sunt multe aspecte pe care as vrea sa le imbunatatesc, dar probabil ca e fireasca aceasta dorinta, caci face parte din acel simt al evolutiei, ce se regaseste in fiecare din noi. Si, treptat, pe nesimtite, poate ca voi deveni mai buna decat sunt acum, asa cum in urma cu cateva luni eram mai putin buna decat astazi. Spre deosebire de inceputuri, acum nu mai am retineri in exprimare, sunt mai sigura pe mine si, desi inca incepatoare, simt ca am acumulat ceva experienta...dar simt ca mai e inca multa ce trebuie sa se adune.