Am reusit de dimineata sa termin misiunea imposibila, ceea ce inseamna ca am cam terminat ce era mai greu, dar am asa un gol in stomac si parca nimic nu ma multumeste...din cate am constatat de-a lungul timpului, sunt nitel meteo-sensibila si poate astfel se explica starea mea. Nu-mi vine sa sar intr-un picior de bucurie, desi suntem in prag de week-end...s-au acumulat prea multe tensiuni nervoase si nu le-am descarcat...nici macar aici...pentru mine, blogul inseamna si un fel de terapie...de mica am fost adepta terapiei prin scris si tineam adesea jurnale...nici nu mai tin minte cate am inceput si ce prostioare scriam in ele, de mi-ar fi rusine sa le citesc, dar cred ca nu sunt caz singular...mi-amintesc de un jurnal prin clasa a saptea in care tineam ascunsa prima mea nota de 4 pe o lucrare la fizica...acel 4 insemna un dezastru daca aflau ai mei pentru care de cand ma stiu am insemnat doar scoala, restul personalitatii mele nu a contat...incecam sa prelungesc cat mai mult momentul, sa afle cat mai tarziu de isprava mea, dar oricum aflau la sfarsitul trimestrului/semestrului, ca nu mai stiu ce era...ei, si unde tineam eu oare jurnalul? ...in dormitor, intr-o noptiera, unde dormea mama sau tata, nu mai tin minte care din ei, dar oricum, nu are relevanta asta, ci faptul ca era la nasul lor...si evident ca intr-o zi l-au gasit si s-a dezlantuit potopul...ce a fost mai groaznic si mai incriminator, nu stiu...nota 4 sau insemnarile din jurnal? Cert e ca oricum s-a prabusit cerul, imi amintesc si acum groaza de care eram cuprinsa si in stomacelul meu era un uragan, nu fluturasi...
Nu m-am invatat minte si am mai scris de-a lungul timpului, pentru ca imi facea bine si pentru ca nu-mi placea sa vorbesc chiar tot cu fetele...Acum nu mai scriu, stiu ca niciun jurnal nu e suficient de discret pentru a-mi pastra secretele, cum nici oamenii nu stiu a pastra un secret...nu mi-am mai eliberat de multa vreme gandurile tainice, nu mi-am mai expus pe tapet trairile interioare, dar, uneori, simt nevoia sa scriu...si scum scriu pe blog, dar, evident, nu la modul in care as face-o intr-un jurnal, din considerente mai mult decat evidente...
Voi aveti experiente cu astfel de jurnale?
Am avut jurnal pana tarziu, sa zicem in liceu, si intotdeauna il lasam pe unde aveam chef, dar niciodata nu s-a atins nimenit de el. Am avut noroc ca mama mi-a pastrat intimitatea gandurilor.
RăspundețiȘtergerePS: singurul care mai punea laba pe el si uneori dintii era cainele meu, care nu o data mi-a ros caietele...
N-am avut niciodata jurnal, notele le aflau parintii la sedinta. Si cand stiam ca tata e la sedinta, iar eu am note proaste, si cand auzeam cheia in usa - semn ca tata venea acasa, ma treceau toate apele, ca n-aveam note prea bune :)
RăspundețiȘtergere15 ani,eleva in clasa a 10-a.Serioasa,constiincioasa,premianta,dar indragostita.Amorezul,un flacau cu gene lungi cu doi ani mai mare.Dragoste fierbinte,poezii,scrisori de amor.Pe toate le pastram la scoala sa nu-mi afle nimeni taina,acolo erau in siguranta fiindca usa se incuia dupa iesirea de la ore,dar in vacanta de iarna a trebuit sa le iau pe toate acasa si unde sa le pun daca nu in jurnal.Pe atunci nu aveam usita cu cheie la birou iar cand tata a gasit mica avere de cuvinte a fost un dezastru.Eu transfigurata,el razand si citind chinul nostru liric.
RăspundețiȘtergereN-am sa uit ziua aceea niciodata,a fost traumatizanta