miercuri, 21 septembrie 2011

Nu suport privirea "asa deci"


Sau cel putin asa am denumit-o eu pentru ca asta imi transmite, dar nu in sens pozitiv, ci cat se poate de incarcat de energii negative. Ochii se micsoreaza si parca trimit sageti pline de dezgust...simti cum te strapunge pana in adancul fiintei si acele sageti ale dezamagirii amestecate cu un strop de ura se rasucesc, scormonind proaspata rana pe care au provocat-o. 

Stiu, am folosit-o si eu de atatea ori, constient sau inconstient, si o sa incerc sa ma stapanesc sa nu o mai arunc...e drept ca n-am atat de des ocazia sa o folosesc, dar...In acelasi timp, nu vreau nici sa o mai primesc...Si intr-o oarecare masura cred ca noi suntem responsabili de primirea lor, prin ceea ce facem...daca nu dezamagim, nu primim nici priviri inguste. Dar nu intotdeauna putem sa ne comportam astfel incat sa fim pe placul celorlalti...chiar daca ne dam silinta, tot reusim sa dezamagim intr-un fel sau altul...

Ma consolez insa cu gandul ca dezamagirile ce le provoc nu sunt de natura grava, pot fi considerate nimicuri de zi cu zi. Daca greseli mari nu fac, pe alea marunte e greu sa le evit. Pana la urma, mici boacane facem cu totii, unele starnesc amuzamentul , altele nasc o usoara discordie...doar oameni suntem, si suntem departe de perfectiune, oricaat de buni am fi. Si poate ca nici nu putem fi buni pentru toata lumea, suntem buni doar cu unii si cu altii mai putin sau deloc. Ca doar n-o sa ne placa toti, asta nu se poate. 

Eu una incerc sa fiu cat pot de buna, macar pentru cei din jurul meu. Adevarul e ca nici nu am ocazia sa fiu rea si ar trebui sa ma bucur ca sunt ferita de conflicte si altele asemenea.

Un comentariu:

  1. Sunt convins ca nu exista o scurtatura spre sfarsitul unui conflict ,de ceea e foarte bine ca poti sa le eviti.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...