Despre iubire...

In dragoste nu trebuie sa avem personalitati identice, dar nici principiul contrariilor care se atrag nu mi se pare cheia succesului. Daca am fi la fel, am ajunge sa ne plictisim, uitandu-te la celalalt ca intr-o oglinda, vizualizand varianta propriului eu sub forma celuilalt sex. Daca am fi complet diferiti, ar insemna sa nu avem nimic in comun, si atunci iarasi relatia ar scartai. Cred ca este esential ca intre cei doi sa existe suficient de multe puncte comune care sa ii apropie, dar in acelasi timp sa existe si diferente care sa condimenteze relatia...condimentele insa trebuie sa aiba o masura, ce e in exces, strica gustul, armonia. Diferentele alimenteaza fantezia si misterul dintre cei doi, atata timp cat nu sunt radicale. Totodata stiu ca nu exista o ecuatie prin care sa alegem partenerul perfect...nu exista criterii universal valabile...Iubirea e o combinatie intre chimia sufletelor si hazard...sau poate ca sufletele pereche exista intr-adevar, cautandu-se intre milioane, chiar miliarde de suflete...formula iubirii pana la adanci batraneti exista si totusi pare atat de greu de gasit. Potrivirea perfecta, ce nu se altereaza in timp...eu sunt convinsa ca am gasit-o si sper ca timpul sa demonstreze acest lucru. Ceva mai presus de intelegere a facut posibil succesul acestei cautari pe care am intreprins-o ani in sir...Hazard, destin...nu stiu...pot spune doar ca am simtit din primele momente ca am gasit ceea ce cautam...o sclipire interioara...si ma consider privilegiata, chiar de nu pot descrie...voi ati simtit-o?