Teama de cutremur

Desi exista si alte fenomene cu un potential distrugator poate chiar mai mare, mie cel mai mult imi e frica de cutremure. Nu intamplator scriu acest subiect azi, cand se implinesc 34 de ani de la groaznicul cutremur din martie 1977.

Primul cutremur pe care l-am constientizat a fost cel din '90, cand aveam aproape 6 ani si ma jucam la masa cu niste lopatele din alea de inghetata. Deodata masa a inceput sa se miste, nu stiam ce se intampla...ne-am adunat sub tocul usii si asa am aflt ca ala e un cutremur. Replica din timpul noptii a infipt adanc teama in sufletul meu si, de atunci, am ramas cu ea. In 2004, in octombrie, eram gravida in 7 luni si abia, abia ma ridicam din pat cu ditamai burtoiul. Cand a inceput sa se miste patul, in doua secunde am ajuns sub tocul usii, cu inima batand sa-mi sparga pieptul, fara sa mai realizez cum am reusit sa ma ridic atat de repede. Ultima experienta cu miscari seismice a fost in aprilie 2009 cand eram tot insarcinata. De data asta ma aflam in Bucuresti, la etajul 4. Practic nu am sesizat decat o scurta miscare a geamurilor, nicidecum o zguduiala mai serioasa, dar panica ne-a determinat sa iesim in strada, coborand scarile in fuga. Nu am amintiri senzationale privind cutremurele si nici nu mi-as dori sa am. Ironia sortii a facut ca, in ciuda faptului ca am o groaza de cutremure, sa ajung sa locuiesc in Bucuresti, unde riscul seismic e mai mare decat in alte orase.

Si inundatiile au luat case, focul arde aproape zilnic case, dar distrugerea de care este capabil un seism major mi se pare mult mai ingrozitoare. Blocuri, case daramate, oameni prinsi si ucisi sub daramaturi reprezinta un spectacol terifiant. Ai senzatia ca intreaga lume se naruie. Numai cat incerc sa imi imaginez si mi se ridica parul in sus.Si cum la noi masurile de protectie in acest sens sunt cam inexistente, iar educatia pot spune ca lipseste cu desavarsire, nici nu vreau sa imi imaginez ce ar insemna un cutremur mai mare.

 Sursa imagini Google