Fara titlu

Cand suntem copii, ne dorim cu ardoare sa crestem mari, suntem fascinati de orizontul acela inca necunoscut, vrem sa-i deslusim cat mai repede tainele, sa fim si noi adulti, iar varsta aceea mica, ce ne impune atatea restrictii- "nu ai voie, esti prea mic", "nu intelegi tu, sunt chestii de oameni mari"- ne face sa ne dorim si mai mult sa depasim acea bariera, sa avem si noi acces in lumea adultilor, ce ni se pare plina de taine si deosebit de interesanta si datatoare de puteri. Jocurile sunt banalitati, parte din viata noastra de copil, nu percepem valoarea lipsei de griji tocmai pentru ca nu stim ce sunt alea griji- asta o aflam mult mai tarziu.

In adolescenta, continuam sa visam la ziua magnifica in care pentru noi universul va capata o alta dimensiune, ziua majoratului- zi in care credem ca lumea va deveni a noastra si nu vom mai intampina nicio restrictie. Si dupa lungi asteptari pline de framantari, acea zi vine si constatam ca mare lucru nu se schimba o data cu ea. Nu devenim nici mai viteji, nici mai deosebiti, desi oficial am intrat in randul adultilor si raspundem deplin de faptele noastre.

Timpul trece si treptat, facem cunostinta cu grijile si problemele inerente vietii de adult. Cand apar copiii, viteza cu care se scurge timpul creste si realizam cat de repede imbatranim, chiar daca nu am ajuns inca in pragul batranetii...ne dorim ca timpul sa se scurga mai lin, nu mai asteptam cu atata nerabdare urmatoarea aniversare, asa cum o faceam in copilarie, cand fiecare an in plus insemna un pas in minus spre minunata lume a adultilor. Am vrea sa oprim timpul in loc, sa ramanem ancorati la o varsta inca tanara, am vrea ca numarul anilor sa nu mai creasca, nu mai visam la ziua in care sa implinim nu stiu cati ani, acum sintagma e inlocuita cu "mi-as dori" sau "ce n-as da sa mai am atatia ani", un numar ce a ramas undeva in urma in graficul existentei noastre. Insa directia noastra se indreapta doar spre punctul terminus nedefinit indicat de varful sagetii axei, si niciodata spre punctul zero. Privind in urma, ne-am dori sa mai putem fi copii, jocurile banale pe atunci, au devenit acum amintiri pretioase, atmosfera aceea a copilariei ni se pare atat de dulce si de pura si faptul ca e cu neputinta sa o retraim o face si mai regretabila.

Cand suntem copii, vrem sa fim oameni mari, cand suntem mari, am vrea sa mai fim copii. Si astfel omul nu e multumit niciodata pe deplin. La fel cum vara, pe canicula, imploram racoarea, iar iarna, cuprinsi de ger, visam la minunatele zile de vara.