Cand eram copil, ma chinuiau talente de arhitect, asternand pe foaie proiectul casei ce o voi avea cand voi fi mare. In mintea mea, era ceva firesc si chiar obligatoriu ca fiecare om sa aiba o casa, nu-mi trecea prin minte ca ar putea fi altfel. Credeam ca e simplu sa construiesti o casa, asa cum construiam din caramizile tip Lego...bine, erau alte vremuri pe atunci, a avea o casa nu presupunea atat de mari eforturi financiare, in consecinta credeam ca fiecare om isi face o casa cand ajunge mare. Dar anii au trecut, iar vremurile au devenit atat de vitrege, incat pentru mare parte din noi, a avea propria casa constituie un vis...un vis aproape imposibil de realizat.
Desenam camerele, scriind deasupra fiecareia destinatia, prevazusem camerele copiilor, desenam si mobila din ea...vise de copil...Si acum mai visez, dar nu mai am convingerea ca visul meu va deveni realitate. Imi urasc conditia de chirias, instabilitatea in care traim...traiesc mereu cu teama ca intr-o zi, proprietara ne va pune pe drumuri...si cand in ecuatie mai exista si un copil...ce are nevoie mai mult ca noi de stabilitate, teama capata alte proportii. Nu e usor sa te tot muti dintr-un loc in altul, cu nesfarsitele bagaje...caci vrand-nevrand avem nevoie de multe obiecte pentru a avea o viata normala, obiecte pe care orice om normal le are, dar care devin o povara cand vine vorba de mutat. Si astfel, nu e zi in care sa nu imi doresc o casuta a noastra, un camin pe care sa nu fim nevoiti sa il parasim, de care sa ne putem lega deplin...caci fiind chirias, faci tot posibilul sa nu te legi prea mult de locul in care traiesti...pentru ca nu e al tau. Nevoia de proprietate nu inseamna neaparat dorinta de a avea de dragul de a avea...la mine rezida din nevoia de siguranta a zilei de maine, a caminului in care imi duc existenta...ceea ce in calitate de chirias, oricat mi-as dori, nu pot cladi.
O să scriu şi pe tema asta un articol. Pentru că şi eu îmi doresc tare mult o casă pe pământ. Din considerente practice, nu neapărat din dorinţa de a epata, în niciun caz. Te înţeleg perfect însă, când îţi doreşti o casă doar a voastră.
RăspundețiȘtergereŞi eu desenam căsuţe când eram mai mic, in spaţiu dupa ce am învăţat asta la geometrie. Îmi plăcea să desenez propria casă, şi îmi plăcea felul cum arăta ea.
RăspundețiȘtergereEu nu vreau neaparat o casa pe pamant, cel putin nu acum. Acum as prefera doar daca ar fi in oras, pentru ca nu mi-ar place sa fac naveta.
RăspundețiȘtergereNoi, eu si sotia, am reusit asta. Iti spun ca sentimentul este incredibil. In prima faza ai senazatia ca esti in vizita, nu tre' sa strici nimic si mai ales vine in curand timpul sa pleci. Ca doar esti in vizita. Apoi cu timpul incepi sa realizezi ce inseamna sa ai caminul tau - casa ta, famialia ta...sa incui usa seara si faci fix ce vrei tu acolo. Sunt multe de zis...dar iti psun asa...lupta pentru caminul si casa ta...vei , veti fi cei mai fericiti
RăspundețiȘtergere