miercuri, 17 august 2011

Groapa, de Eugen Barbu- Impresii personale

Din primele pagini am fost captivata de aceasta carte, o monografie a vietii in mahalalele Bucurestiului de dupa razboi. Nu mi s-a parut exagerat de licentioasa, asa cum citisem in prealabil, limbajul folosit e o redare fidela a celui de mahala si e extrem de interesant sa asisti in calitate de cititor/spectator la povestile din viata personajelor pitoresti din carte. Pe de o parte, locuitorii mahalalei infiripate pe malul gropii, pe de alta parte hotii ce au ca loc de ascunzatoare groapa. Construit din mai multe povestioare, prin care se intrepatrund cele doua fire narative enuntate mai sus, romanul prezinta o diversitate de personaje, constituite in tot atatea prototipuri ale locuitorilor mahalalelor, oameni simpli, unii bogati, altii saraci, cu obiceiuri interesante, cu o mentalitate aproape primitiva. Povesti de viata, din viata simpla, dar nelipsita de turbulente. Carciuma din mahala este locul de care sunt legati toti, acolo isi varsa amarul si isi povestesc necazurile. Saracia, ca element cvasiprezent, traseaza liniile destinelor oamenilor. Unii reusesc sa se desprinda, sa parvina, cum este carciumarul Stere, altii se zbat in ea toata viata, muncind din greu, dar fara vreun folos, si singura bucurie de care nu se lipsesc este bautura.
Citind, am cautat sa aflu corespondentul de astazi al locurilor din carte. Unele le-am aflat, altele nu, iar altele pastreaza aceleasi denumiri, astfel ca am parcurs povestirile cu un sentiment de apropiere, imaginandu-mi locurile de azi in straiele acelor vremuri, parcurgand impreuna cu personajele drumurile prezentate acolo. Am incercat un sentiment aparte, de intoarcere in timp, cautand si regasind cu ochii mintii chipul Bucurestilor de altadata.
Viata, cu bune si cu rele, pulseaza in fiecare imprejurare, in fiecare personaj, cat de marunt sau insignifiant. In ciuda degradarii materiale, a saraciei ce ii mistuie, oamenii isi duc zilele in mahalaua Cutaridei, bucurandu-se ca au un loc al lor, suferind atunci cand necazurile se abat asupra saracacioaselor lor gospodarii, indurand cu simplitate si cu stoicism vicisitudinile vietii.
Aceasta carte are de toate, pentru ca nu se margineste la itinerarul unui singur personaj. In ea se impletesc viata si moartea, bucuria si tristetea, iubirea si ura, dominate de instincte si mai putin de ratiune. Limbajul colorat, dar simplu, atrage in aceeasi masura precum actiunile pe care le descrie. Nu lipseste umorul, dar nici elementele tragice, ce condimenteaza existenta mizera din mahala. Autorul reuseste sa reconstituie cu maiestrie atmosfera din acele timpuri, din acele locuri, la granita dintre rural si urban.
O superba capodopera a literaturii romane, dedicata oamenilor si vietii asa cum e ea, fara cosmetizari, fara decoratiuni.O recomand din tot sufletul, convinsa fiind ca va cuceri si alti cititori.

6 comentarii:

  1. Frumoasă şi corectă prezentare ! Nu ştiu de ce Eugen Barbu nu apare in lista lecturilor pentru liceu...Sau poate nu am vazut eu toate listele!
    Te invit să dezlegi o ghicitoare la http://9abordare.blogspot.com/2011/08/miercurea-fara-cuvinte-14.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca veti citi critica serioasa, veti intelege de ce nu apare in manualele de liceu. Pentru ca nu are valoare de manuale de liceu. Eugen Barbu este un scriitor bun ... si-atat.

      Ștergere
  2. am citit-o acum ceva vreme si mi-a placut

    RăspundețiȘtergere
  3. Spre rusinea mea nu am citit-o, dar saptamana asta sigur o cumpar si o trec pe lista. Deocamdata ma relaxez cu Magazinul de sinucineri!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Zina: Si eu ma intrebam acelasi lucru...s nu doar despre el, ci si alti autori romani la fel de buni.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări pentru pătrunzătoarea analiză ! Și mie îmi place foarte mult romanul lui Barbu. Și văd că rezistă în timp.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...