luni, 29 august 2011

Nostalgie dulce-amaruie


Vine toamna...desi nu prea se vede, dat fiind ultimele zile calduroase sau frunzele inca pline de clorofila ale copacilor, ea vine si nu putem fugi de ea. Ieri am simtit o racoare ce clar nu apartine verii...si melancolia se instaleaza in mine treptat, desi toamna in sine nu e atat de neplacuta, cel putin prima parte a sa. Hmmm...dar septembrie e aproape in pragul usii, gata sa-si reverse aromele si sa trimita in tarana o parte a valului de frunze de anul acesta...restul vor cobori in octombrie, iar cele mai rezistente in noiembrie...
Dar acum, in aceasta perioada, imi amintesc de pregatirile pentru scoala, care candva alungau tristetea trecerii verii...ce frumos mai era cand mergeam sa ne cumpere cele necesare pentru scoala-rechizite, haine noi. Povesteam intr-o seara cu sotul despre asta, ca asa suntem noi, uneori stam si depanam amintiri din copilarie, descoperind adesea chestii comune, desi ne despart cativa ani buni. Placerea ce o simteam ca si copii, cand ne pregateam de inceperea scolii, aproape ca o pot simti si acum, chiar daca am depasit de mult acei ani...caietele noi, cu foile veline, ce miroseau atat de frumos, penarul, stiloul, culorile, ghiozdanul, treningul nou...le aranjam si le rearanjam de cateva ori, in fiecare zi pana incepea scoala le verificam de cateva ori, le admiram si le miroseam...acel miros de nou pe  care parca nu-l mai regasesc nicaieri...
Ceva pluteste in aer, nu-mi dau inca seama ce e...sa fie nostalgie?...toamna in sine mi se pare o nostalgie dulce-amaruie...parca mai mult ca pana acum incerc sa profit de fiecare zi, caut placere si bucurie in nimic...nimic vizibil, insa fiecare zi din aceasta perioada pare mai pretioasa...clipele, soarele, caldura...ma agat de ele si incerc sa le strecor adanc in sufletul meu, sa le pot pastra acolo...provizii pentru iarna...da, duminica mi-am pregatit cateva pungi de ardei copti pentru Revelion. In timp ce ii curatam, ma chinuiam sa imi intiparesc cat mai multe detalii din aceasta zi...cand voi scoate la iarna din congelator ardeii, imi voi aminti ziua cand i-am pregatit...stiu, pare ciudat, poate chiar un dram de nebunie...

2 comentarii:

  1. In timpul saptamanii nu-mi dau seama, insa in fiecare zi de luni, dupa o pauza de doua zile, observ dimineata, cand ma trezesc, ca afara e mai intuneric decat saptamana trecuta.
    Insa... nu va veni vara si la anul??

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Mircea Vladut: Mai vine ea vara, dar nu stiu ce am de sunt asa...sper sa nu fie de rau.

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...