luni, 23 mai 2011

Trenul vietii...


Cu putin timp inainte ca viata mea sa cunoasca schimbari majore, obisnuiam sa ascult o veche melodie care ma fascinase...nu stiam ca trenul vietii ma va duce acolo unde nici nu gandeam si, cu atat mai putin, nu imi imaginam ca trenul va fi cel care ma va duce...te-duc-te-aduc...in intampinarea iubirii...Cu putine lucruri intr-un rucsac, am ajuns in gara sufletului meu, asteptand trenul ce urma sa ma duca departe, spre o viata noua...M-am urcat in el, plina de emotii, de vise...ar fi trebuit sa-mi fie si teama de necunoscut, dar nu-mi era...fluturasii din stomacul meu isi falfaiau puternic aripioarele...secundele se transformasera in minute, iar minutele in ore, pana sa se puna in miscare...mi-era teama sa nu intervina ceva care sa-mi impiedice calatoria inainte de a incepe...si apoi a pornit...rotile sale au inceput sa se miste, peisajul binecunoscut a inceput sa se deruleze, mai intai incet, apoi din ce in ce mai repede...pana cand imaginile au inceput sa-mi devina necunoscute...dar cine avea ochi sa le desluseasca? Ochii mei priveau la imagini plasmuite de mintea mea ce ajunsese deja la destinatie inaintea trupului...inima isi intetise bataile si parea ca vrea sa iasa din locasul sau...oprire dupa oprire, timpul parea ca se dilatase subit...telefonului i se incalzise bateria...el purta gandurile mele spre o strada prafuita, ce astepta sa-mi simta pasii...se intunecase deja, si, daca as fi privit pe geam, as fi zarit doar oglindirea propriului meu chip si abia undeva in ceata, cateva lumini razlete alergand, aparand si disparand...si se apropia momentul mult dorit...am pasit stangace si aproape tremurand pe peronul batranei gari, atat de diferite de toate celelalte....in capatul peronului, se deschidea un nou orizont, visele mele capatasera contur, iar umbra unei posibile dezamagiri disparuse...
Soarta a facut ca acum sa pot vedea oricand acele sine ale iubirii, sa pot auzi danganitul vagoanelor ce le calca...mi se intampla adesea sa privesc pe geam si pur si simplu sa zambesc, revazand cu ochii mintii acele clipe unice...
Acest text vine ca raspuns la provocarea la care m-au supus Nucusoarele.

6 comentarii:

  1. Eu n-am urmat liniile obligatorii ale provocarii...am scris de capul meu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chestia cu trenul vietii e foarte simpla. Trebuie musai sa-l recunosti, ca daca te urci in el si nu e ala, nu faci nimic. E musai sa-l recunosti pe ala care e al tau. Si daca il scapi, nu mai vine niciodata...

    RăspundețiȘtergere
  3. "mi se intampla adesea sa privesc pe geam si pur si simplu sa zambesc, revazand cu ochii mintii acele clipe unice.." - cati nu zambim amintirilor!?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos:))) Ce linii obligatorii, uite la Loopoo intelepciune de om serios. Eu sunt sigura ca tu l-ai recunoscut si te-ai urcat in cel potrivit:*

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Casa Cu Nuci: Da, l-am recunoscut pentru ca era cat se poate de real...:)

    RăspundețiȘtergere

Rămas-bun, iulie

Sunt îndrăgostită de vară, mai ales de luna iulie, cea în care m-am născut și care s-a strecurat și în numele meu. Parcă aș suporta tot r...