vineri, 1 aprilie 2011

Fidelitate/ infidelitate


Nu stiu cum stateau lucrurile in alte vremuri, dar in prezent, fidelitatea intr-un cuplu pare sa nu mai fie prea importanta. In orice caz, este calcata in picioare atat de frecvent si, uneori, fara perdea, incat nu ma mai mira statisticile in materie de divoturi. Nu as putea spune care din sexe e campion la infidelitati, ambele sunt deopotriva amintite si cum,  teoretic, avem drepturi si obligatii egale, o astfel de statistica pentru mine cel putin, nu prezinta prea mare interes. Totusi, nu pot sa nu subliniez o anumita diferenta in motivatiile infidelitatii. Un barbat inseala nu pentru ca i-ar lipsi sentimentele fata de partenera oficiala, ci pentru ca simte nevoia de noutate, pentru ca asa considera el ca are dreptul sau pentru ca nu poate rezista tentatiei. O femeie insa nu cred ca poate insela atunci cand iubeste, dar o va face atunci cand sentimentele s-au stins, cand desi impreuna, cei doi nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda. Morala publica insa condamna femeile care inseala mult mai mult decat pe barbati. Barbatii sunt destepti daca isi inseala partenera, ba chiar sunt considerati prosti daca nu o fac, in timp ce femeile infidele sunt imediat etichetate curve, neavand dreptul sa faca asta. Aceleasi etichete se aplica si in cazul celor ce nu au un partener sau o partenera stabila...barbatii au dreptul sa umble cu mai multe, femeile insa sunt foarte prost-vazute daca adopta un astfel de comportament.
Cred insa ca atunci unul din cei doi devine infidel, relatia nu mai poate sau nu ar mai trebui sa continue. Eu una nu as tolera asa ceva, indiferent de situatie, de numarul copiilor sau alte elemente ce ii unesc pe cei doi. Fidelitatea pentru mine e ceva sfant si o data incalcata, apare o ruptura care poate ar putea fi carpita, dar niciodata nu va mai arata ca inainte. Nu m-as putea complace in situatia de femeie inselata si cu certitudine, atat timp cat iubesc, nu as putea sa insel. Poate ca am conceptii invechite, dar tin mult la ele si nu accept abateri.

7 comentarii:

  1. Ma rezum la ultima fraza pe care ai scris-o. Conceptiile invechite nu-si au rostul in chestia asta. Odata casatorit, ai ales un drum. Daca te abati de la el, iti asumi toate riscurile si consecintele adiacente. Revin, ca sunt multe de spus.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar uite ca desi casatoriti, unii au un fel de relatie deschisa, cel putin pentru el in cele mai multe cazuri (uite de ex. la ala cu Paradisul verde). Si nu mai urmeaza un drum, ci mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucrul trist e ca nu mai exista nici macar motive pentru inselat... Nimeni nu are motive reale sau criterii. Toata lumea insala cu toata lumea. Si normal ca femeia e "curva" indiferent daca e cea care insala sau cea cu care o alta e inselata. Multe cupluri se insala de plictiseala si nu se despart de dragul copiilor. Gresit parerea mea. Am scris si eu multe postari pe temele abordate de tine azi. De fapt subiectul acesta al cuplului si infidelitatii devine tot mai inepuizabil pe zi ce trece, din pacate...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Casa Cu Nuci: O sa rasfoiesc un pic sa caut ce ai scris tu. Arunca o privire si la articolul precedent...e ceva acolo pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  5. S-a notat colega ;) Maine ies la rampa cu raspunsurile:))

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu sunt impotriva fidelitatii ca autoimpunere. Mi se pare evident ca nimeni nu doreste sa insele doar ca sa insele, ci... pentru ca exista anumite laturi ale sale nesatisfacute. Daca cineva inseala intr-o relatie adevarata, nu cred ca acela doreste asta (cu exceptiile de rigoare). Iubirea nu are legatura cu simtul de proprietate. Poti fi foarte bine gelos si fara sa iubesti. Atunci de ce sa te prefaci?
    Morala publica care condamna femeile dar accepta barbatii care inseala e o ramasita a mentalitatii vechi, din timpurile in care femeia era luata cu hapca si devenea proprietatea barbatului.
    In momentul in care esti inselat, poti suferi din diverse motive (de ex.: te simti tradat si-ti pierzi increderea in partener, te simti jignit, ti-e teama ca-ti pierzi partenerul...), dar iubirea poate trece peste toate, daca exista. Iubirea are o componenta fundamentala: acceptarea partenerului asa cum este el si nu cum ti-ai inchipui ca trebuie sa fie. Iar daca el nu e perfect... la urma urmei nimeni nu e perfect. Deci nici o relatie nu poate fi perfecta. De fapt, poate ca tocmai asta e farmecul relatiilor dintre oameni: sa invatam sa ne acceptam unii pe altii asa cum suntem.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Mircea Vladut: Nimeni nu e perfect. In virtutea acelei iubiri poti trece peste, dar nimic nu va mai fi la fel, iar eu nu ma pot multumi cu jumatati de masura. Bineinteles ca fiecare are propria conceptie despre subiectul acesta. Infidelitatea implica o lipsa de respect care zdruncina din temelii relatia chiar daca unii nu arata acest lucru sau se fac ca nu vad si accepta sa fie inselati.

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...