In parc...cu o carte

Mi-era dor sa citesc in parc...in adierea vantului, sub alintul razelor de soare cuvintele tiparite capata alte dimensiuni si alte intelesuri...sentimentele transmise sunt mai vii, mai nuantate...firele de iarba, freamatul frunzelor (acum nu sunt inca frunze, dar pe vremea cand citeam in parc, erau)...impodobesc filele cartii...si esti doar tu, povestea si natura...ceilalti...imagini pasagere, nu reusesc sa te distraga. Poate in primele momente le sesizezi privirile putin mirate la vederea unui om cu o carte (atat de straniu o fi acest cliseu?)...apoi patrunzi in paginile cartii si explorezi un univers diferit, in care acei straini nu au loc. Poate ca nu e liniste deplina, dar o parte din simturi iti sunt anihilate o data cu primele pagini...si e atat de placut...am si ochit vara trecuta un loc unde mi-ar place sa citesc...si abia astept sa o pot face. M-as putea multumi si cu parcul in care mergem cu cea mica, dar simt nevoia de mai multa vegetatie...vreau sa ma simt ca intr-un tablou, sa pot exploata la maxim conexiunea dintre carte si natura. Acum, cand firele fragede de iarba au impanzit  pamantul inca umed, placerea de a citi se cere insotita de aceea de a ma afla in mijlocul naturii...doar vremea sa nu fie prea rece.