luni, 4 aprilie 2011

Sa ne iubim amintirile


Cu totii avem amintiri...mai frumoase sau mai putin placute, toate formeaza bagajul trecutului nostru...desi nu sunt palpabile, sunt singurele ce ne insotesc pe parcursul vietii...asemeni gandurilor, ele sunt parte indisolubila a fiintei noastre. Putem imortaliza secvente prin fotografii, dar amintirile salasluiesc cu adevarat la nivel mental. Acolo gasim detaliile fara de care fotografia ar fi o simpla imagine, fara prea multe de transmis. Desi nu le accesam zilnic, amintirile raman intiparite acolo, undeva, in adancul nostru si ies la suprafata atunci cand le chemi sau atunci cand nu te astepti. Se intampla adesea ca un anumit cliseu din prezent, aparent fara nicio legatura, sa trezeasca anumite amintiri...fie ca e vorba de un chip, de un copac, de o melodie sau de un simplu cuvant...Insa nu toate amintirile ne fac placere...fiecare din noi a trait momente de care nu se simte incantat sa-si reaminteasca...ar fi frumos sa putem inchide ca intr-un cufar amintirile neplacute, sa le inlaturam din mintea noastra...dar din pacate, nu putem face asta...si totusi, fara ele, trecutul nostru nu ar fi complet. Oricat de mult ne-ar displace, poate ca e mai bine sa purtam semnele momentelor neplacute sub forma de amintiri...desi unele pot fi de-a dreptul dureroase, ele fac parte din trecutul nostru si implicit, parte din noi. Pentru unii poate fi greu sa-si accepte trecutul, sa-si asume greselile, insa fara aceasta acceptare, nu ne putem bucura de prezent. Poate ca uneori ar fi bine sa fim mai ingaduitori cu noi, sa acceptam si sa intelegem unde am gresit...amintirile ne ajuta sa nu uitam si, mai ales, ne indeamna sa nu ne repetam greselile...fiind ingaduitori cu trecutul, putem fi exigenti cu prezentul, limitand pe cat posibil, viitoare amintiri neplacute.

3 comentarii:

  1. Ce pot sa spun eu despre amintiri...Si mai frumoase, si mai neplacute... Dar niciodata nu trebuie sa le uitam! Nicicand nu trebuie sa le stergem, si, mai ales, niciodata nu trebuie sa-i uitam pe cei pierduti. Cu atat mai putin amintirile cu ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Le pastrez cu mine, le port cu mine, sunt tezaurul meu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Amintirile fac parte din noi. Amintirile ajung să ne ocupe memoria aproape în întregime pe parcursul vieţii noastre.Ele pot fi lucruri de preţ, dacă ştim să ni le creăm şi să le dăm valoare.
    Pentru unii, amintirile sunt ca aerul pe care îl respiră.Altora, amintirea le poate provoca o migrenă, poate deveni o tortură permanentă...

    RăspundețiȘtergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...