Un obicei care mi-e drag

De cand eram mici, bunicii ne-au obisnuit ca, in fiecare an, in apropierea Pastelui, sa ne cumpere haine noi...asa era obiceiul si cand erau ei mici (de fapt, era unul din rarele momente in care li se lua ceva nou de imbracat, nu ca acum) si l-au perpetuat asupra noastra.  Asteptam cu nerabdare sa mergem la cumparaturi, sa ne alegem hainutele dorite si pantofiorii...mie imi placeau cei de lac si am fost foarte incantata cand mi-au cumparat o pereche. Nerabdarea devenea si mai mare cand trebuia sa asteptam mai multe zile pana sa vina noaptea de Inviere, caci nu ne dadeau voie sa ne imbracam cu ele pana atunci...
Le intindeam si le admiram, apoi le strangeam, pentru ca mai tarziu sa le insiram din nou...nu ne mai saturam privind hainutele cele noi si ne stapaneam cu greu dorinta de a le imbraca...dar...trebuia sa asteptam. Mergeam la tara la slujba de Inviere, imbracati in haine noi, iar a doua zi, ne admiram reciproc achizitiile impreuna cu ceilalti copii de pe drum...fiecare avea ceva nou si ne mandream cu ele. Ne necajeam daca se intampla sa ne murdarim catusi de putin...si nici nu era greu sa te murdaresti, doar eram copii...

Acum, mi-as dori sa pot respecta traditia, si pentru mine, si pentru copii...dar uite ca sunt altele mai importante pe lista, care ne determina nu sa uitam, ci sa neglijam aceste obiceiuri...pana intr-o zi, cand vor ramane doar amintiri frumoase...