Canibalismul

Zilele trecute am vazut doua documentare, aparent fara legatura intre ele, ce tratau aceeasi tema, din perspective diferite...canibalismul. Poate n-as fi scris despre asta, dupa primul documentar, dar daca tot am avut ocazia de a ma lovi din nou de acest subiect, am zis ca merita putina atentie. N-o sa va fac rezumate ale documentarelor, poate unii le-ati vazut si voi, iar daca nu, poate le vedeti in reluare, ca sigur le mai dau astia. Canibalismul este o manifestare anormala, nu am fost creati pentru a ne manca unii pe altii. Si totusi, in situatii limita, oamenii pot ajunge sa nu mai tina cont de ceea ce e normal.
Foamea reduce spre zero ratiunea si sentimentele...omul poate rezista fara hrana o anumita perioada de timp, dar apoi, clacheaza. Si cand sursele de hrana sunt inexistente, e in stare de orice pentru a-si potoli foamea. Daca e singur, omul va muri in cele din urma de foame, dar daca sunt mai multi oameni, disperarea ii poate impinge sa se manance intre ei. Cel mai puternic sau cel mai viclean castiga. Insa in situatii normale, oamenii normali nu recurg la canibalism, dimpotriva, asa ceva li se pare ingrozitor.

Exista insa si oameni cu tulburari psihice, la care tendintele canibalice apar nu de nevoie, nu pentru a-si potoli foamea in ultima instanta, ci pur si simplu simt placere cand mananca bucati din carnea unui alt om. Ceea ce mi se pare imposibil de inteles, dar, probabil, exista o explicatie si pentru aceasta. Cat de grav trebuie sa-ti fie afectat psihicul incat sa simti placere din asa ceva? Din cate am putut intelege, senzatia era una asemanatoare unei obsesii sexuale, dar chiar si asa, tot ingrozitor mi se pare. Analizand explicatiile pe care le dadea acel canibal privind pasiunea sa neobisnuita, mi-am dat seama ca si noi, oamenii normali, uneori folosim metaforic expresia imi vine sa te mananc...fie la nervi, fie din prea multa dragoste...ce substraturi o fi avand aceasta expresie aparent nevinovata? Exista oare in noi, in stare latenta, instincte canibalice?