Fiecare padure isi are uscaturile sale...societatea perfecta este o utopie, atat timp cat exista Bine si Rau. Si cum suntem condamnati sa traim in societate...(aici ne nastem, aici murim-o izolare completa de societate este imposibila) trebuie sa-i acceptam si aspectele negative sau macar sa ne obisnuim cu ideea ca ele exista si ca lupta noastra in combaterea lor este de multe ori sortita esecului. Poate dispar unele, dar se nasc altele.
Desi suntem constienti ca Raul nu-l putem starpi, ne ambitionam sa luptam impotriva acestuia, chiar daca o facem doar la modul de dezbatere si nu luam bata in mana sa lovim in cei rai, devenind astfel, la fel ca ei. Armele noastre sunt cuvintele, ideile...arme ce nu lovesc fizic...din pacate, pe cei vizati nu ii lovesc nici la nivel mental...Uneori pare ca ne luptam cu morile de vant in incercarea de a inlatura hibele societatii...si poate ca asa si este. Intotdeauna vor exista oameni buni si oameni rai...desi inclin sa cred ca fiecare are in el ceva bun si ceva rau, doar ca unii sunt dominati de latura buna, iar altii de latura mai putin buna. Teoretic, binele ar putea iesi la suprafata in fiecare dintre noi, dar nu toti isi doresc acest lucru. Le e mai usor sa lase frau liber inclinatiilor negative ale personalitatii lor, mai ales ca acest lucru pare sa le confere o anumita putere si o mai mare usurinta in a face fata provocarilor zilnice. Bunatatea este considerata mai degraba o slabiciune decat o calitate, corectitudinea e sinonima cu prostia si de aceea Raul predomina. In viata, nu e ca in basme, unde Binele castiga intotdeauna...sau poate ca inca nu am ajuns la finalul bataliei...
Andreea, tu ai un fond sufletesc foarte bun. Am observat asta din numeroase articole pe care le-am citit aici. Chiar dacă nu las comentarii la toate, uneori nu am nimic de spus, alteori nu sunt pe calc meu sau îmi e lene pur şi simplu. Dar azi aş vrea să-ţi dau un sfat. Să nu mai spui niciodată că bunătatea e un semn de slăbiciune, căci nu este. Aşa vor să creadă cei care sunt incapabili de a face vreodată ceva bun în viaţa lor şi ca să-şi ascundă propria neputinţă încep să se agite în gura mare şi să râdă(chipurile) de cei care sunt capabili de fapte altruiste. Dar în realitate( şi crede-mă că ştiu ce spun)acei oameni chiar îşi realizează neputinţa şi micimea sufletului şi asta îi face să sufere şi mai mult.
RăspundețiȘtergereOricum, de fiecare dată când simţi că vrei să faci ceva, un bine oarecare, fă-l, nu te uita niciodată la ce spune un altul,o face doar ca să fie el mulţumit că nici tu nu ai reuşit ceea ce lui nu-i va ieşi niciodată.
Părerea mea!
Iar un om rău nu este puternic niciodată, crede-mă.
@ Mitzaabiciclista: Nu eu consider bunatatea o slabiciune. Spuneam ca asta este parerea celor rai, descriam cam cum vad acestia lucrurile. Iti multumesc pentru sfaturi si pentru complimente! :)
RăspundețiȘtergereEu astazi am facut o fapta buna: am ajutat o babuta sa traverseze. Mi-a zis ca ii e frica sa treaca singura ca o claxoneaza astia ca se misca incet.
RăspundețiȘtergere@ Ioana: Bravo!!! :)
RăspundețiȘtergerece perfectiune? au ajuns cei pe care ii consideram prieteni niste Hateri:), tare asta nu? dar adevarat. Trist si totusi frumos... viata e plina de surprize.
RăspundețiȘtergeredin pacate ne-am obisnuit atat de mult cu micile rautati incat ni se par extrem de normale, dar bunatatea nu este o slabiciune, e ca un cozonac cald :)
RăspundețiȘtergerePERFECTIUNEA este o utopie ea insasi!
RăspundețiȘtergereFiecare din voi aveti dreptate...
RăspundețiȘtergere@mitza: binele topeste raul. Doar in acceptiunea prost crescutilor a fi bun=prost. Societate perfecta nu exista, fiecare forma de organizare a societatii a atins falimentul pana la urma
RăspundețiȘtergere