vineri, 24 iunie 2011

Suntem doar fire de nisip...

... purtate de vantul vietii, ridicate in inalturi si apoi prabusite de la diverse inaltimi pe stancile colturoase…cat suntem sus, in zbor, suntem fericiti, insa totusi stim ca in orice moment se poate ivi o stanca de care sa ne izbim sau poate ca vantul se potoleste si ne arunca acolo, jos. Si noi nu putem controla asta, totul se intampla fara voia noastra, nici nu putem prevedea ce va urma, pe unde ne va purta acest vant, adesea nemilos. Stim ca asa e viata…o succesiune de bine si rau, de urcusuri si coborasuri, de soare si nori…nu ne putem impotrivi, trebuie sa acceptam si sa ne obisnuim sa traim…chiar daca in adancul nostru ne razvratim si am vrea ca totul sa decurga altfel…Nu intelegem sensul acestui traseu zbuciumat pe care il parcurgem, nu stim nici macar de ce trebuie sa traim, la ce folosesc existentele noastre marunte…optimismul e inghitit de pesimism si in acele clipe suntem incapabili sa vedem si altfel lucrurile…sunt momente in care rozul e ultima culoare pe care ai fi capabil sa o vezi, iar alteori ti-e imposibil sa vezi intr-o alta culoare.

2 comentarii:

  1. Suntem de multe ori chiar mai marunti decat grauntele de nisip si totusi, parte din marele desert. Bucurosi le-om duce toate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu cred atât de mult în importanţa vântului acestuia. Nu-i neg existenţa, precum nu neg influenţa eredităţii asupra unei persoane, însă... la fel cum factorii externi, mediul şi educaţia au roluri mult mai importante asupra unui individ, cred că suntem suma alegerilor noastre. Iar succesiunea de bine şi rău, de cele mai multe ori, e prestabilită de noi înşini prin hotărârile luate la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...